Deşi exporturile de armament reprezintă o mică parte din Produsul Intern Brut al ţărilor din Europa de Est, cea mai mare pondere fiind de 2% în cazul PIB-ului Bulgariei, ele au sprijinit totuşi creşterea economică pe fondul evoluţiilor anemice înregistrate în ultimii ani pe pieţele tradiţionale din zona euro.

Conform datelor prezentate de Bloomberg, în 2016 Bulgaria a fost cel mai mare exportator de armament din Europa de Est cu o valoare a exporturilor de peste un miliard de euro, pe ultimul loc fiind România cu exporturi de armament mai mici de 200 milioane de euro, fiind devansată chiar şi de ţări precum Serbia sau Croaţia.

"Relansarea vânzărilor de arme în Orientul Mijlociu pare să coincidă cu o extindere a conflictelor armate în regiune. Chiar dacă perioada cea mai grea s-a încheiat, un nivel redus al conflictelor va persista pentru o perioadă. În consecinţă, cererea de arme va rămâne una susţinută", a declarat Lucas Dos Santos, analist la BMI Research.

Fostele state comuniste din Europa de Est sunt în continuare parte a lanţurilor de aprovizionare cu armament care datează din perioada fostei URSS, printre clienţii căreia se numărau şi guvernele din Orientul Mijociu. Aceasta a ajutat ţările din Europa de Est să devanseze ritmul global de creştere a vânzărilor de echipamente militare, care între 2012 şi 2016 au crescut cu 8,4%, potrivit estimărilor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace cu sediul la Stockholm (Stockholm International Peace Research Institute - SIPRI).

În pofida creşterii din ultimii ani, exporturile de armament ale fostelor state satelit ale Moscovei sunt mult în urma exporturilor Rusiei care este al doilea exportator mondial după SUA. Anul trecut, Rusia a exportat armament în valoare de 15 miliarde de dolari, iar recent semnat un acord pentru a furniza Turciei sisteme de apărare aeriană, un contract care ar putea avea o valoare de 2,5 miliarde de dolari, scrie agerpres.