Nu mai putin de 44% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani locuiesc impreună cu parinţii. Şi de aici alte probleme.

Lipsa unui loc de muncă sau salariile prea mici îi determină pe tineri să nu se despartă de casa părintească pentru că nu au cu ce să pornească la drum pe cont propriu.

Media celor de până la 30 de ani fără un loc de muncă este de 33,6% iar peste 35% dintre tineri au dificultăţi în găsirea unei slujbe. Tinerii români însă sunt la coada clasamentului când vine vorba despre independenţa financiară. Nu mai putin de 44,4% dintre romanii cu varsta cuprinsa intre 25 si 34 de ani locuiesc impreuna cu parintii. Mai rau decat noi stau Slovacia, Bulgaria si Grecia unde mai mult de jumătate din persoanele cu vârsta între 25 şi 34 de ani au rămas să împartă locuinţa cu părinţii.

Conform unui studiu Eurostat, fetele se mută de acasă în jurul vârstei de 26 de ani, în timp ce băieţii pleacă şi mai târziu, pe la 30 de ani. Şomajul şi bulele speculative din piaţa imobiliară îi ţin departe pe reprezentantii noii generatii de ideea de a avea propria locuinta, fie ea si cu chirie. În Capitală, de exemplu, cheltuielile de întreţinere însumează cel puţin 250 euro lunar, la care se mai adaugă banii de mâncare şi facturile curente.

Specialiştii spun că prea puţini tineri acceptă parcursul greu al începutului de carieră şi vin de pe băncile facultăţilor cu o mentalitate greşită. Mulţi îşi doresc să aibă de la început un loc de muncă bine plătit şi o poziţie înaltă, prea puţini acceptând voluntariatul. Este un traseu profesional firesc, dar peste care unii ar vrea să sară şi tocmai de aceea acceptă cu greu poziţia de începător în carieră.

De asemenea, specialiştii atrag atenţia că şi părinţii contribuie la această desprindere târzie a tânărului de familie, prin ocrotirea exagerată, de multe ori toxică. Un tânăr care se desprinde târziu de familie se va adapta cu greu vieţii pe propriile picioare. Având şi greutăţi financiare, acesta îşi va întemeia mai greu o familie. Iar lanţul slăbiciunilor continuă cu o serie de grave probleme demografice care se vor reflecta direct în situaţia economică a ţării.