Potrivit statisticii, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2017, în marja creşterii de 10,4% înregistrată la cifra de afaceri în industrie, segmentul industriei extractive s-a majorat cu 13,4%, iar cel al industriei prelucrătoare cu 10,3%.

De asemenea, comparativ cu primele şapte luni din anul anterior, în 2017, pe marile grupe industriale, s-au consemnat majorări în: industria bunurilor de capital (+15,5%), industria energetică (+13,6%), industria bunurilor intermediare (+8,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,2%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,4%).

La nivelul lunii iulie, faţă de luna similară din 2016, datele oficiale arată o creştere de 9,9% a cifrei de afaceri din industrie, ca urmare a rezultatelor bune din industria extractivă (+27,5%) şi industria prelucrătoare (+9,6%).

În plus, pe marile grupe industriale, creşteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+14,9%), industria energetică (+14,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,4%), industria bunurilor intermediare (+8,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+3,9%).

Datele INS relevă, totodată, că, în iulie 2017 vs iunie 2017, afacerile din industrie au scăzut, per total, cu 3%, din cauza industriei extractive (-8,9%) şi industriei prelucrătoare (-2,8%). Pe marile grupe industriale, în perioada analizată, s-au înregistrat scăderi şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-5,7%), industria bunurilor de capital (-5,6%), industria bunurilor intermediare (-2,5%) şi industria bunurilor de uz curent (-1,6%). Pe de altă parte, industria energetică a crescut cu 7,4%, conform INS.