În această marjă, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv de 5.930 lei, iar cele mai mici în domeniul hoteluri şi restaurante (1.406 lei). Potrivit sursei citate, la nivel comparativ august 2017 versus august 2016, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%, iar indicele câştigului salarial real a fost de 112,6%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna august 2017 faţă de luna precedentă, reiese din statistica oficială. Datele INS relevă faptul că, în august 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie a aceluiaşi an.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul extracţiei cărbunelui superior şi inferior (plus 19,2%), în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică, fabricarea băuturilor (între 4% şi 8,5%) şi în telecomunicaţii, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi pe apă, activităţi de editare (între 2% şi 3,5%), scrie agerpres.

Pe de altă parte, scăderi importante ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în: depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport (-8,7%), în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) - cu 7,7%, în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-5% şi 6,5%), respectiv în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, alte activităţi industriale n.c.a., alte activităţi extractive, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (între 3,5% şi 5%).

Conform statisticii, în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în: învăţământ (-2,3%) - ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, precum şi în sănătate şi asistenţă socială (-0,6%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţia publică (+0,7%), în august 2017, comparativ cu luna precedentă.