Premiul Poulitzer a fost acordat anul acesta cotidianului The New York TImes pentru 10 articole despre Rusia, semnate, printre altii, de Andrew Cramer si profesorul Mark Galeotti, de la Universitatea din New York. Ambii demonstreaza, cu argumente solide, cum moartea  "adversarilor, a rauvoitorilor regimului de la Kremlinul" este, de fapt, opera "serviciile secrete ruse".

Este vorba, printre altii, de Aleksandr Litvinenko, Serghei Magnitski, Mihail Lesin, comandantul de razboi Hattab, Viktor Iuscenko, Karina Moskalenko, dar si de faimoasa umbrela a disidentului bulgar Gheorghi Markov. Este citat fostul agent KGB, Ghennadi Gudkov, potrivit caruia "statul foloseste serviciile speciale pentru lichidarea inamicilor", dar si publicatia American Interest, care sustine ca "otravirea reprezinta, de mai bine de un veac arma preferata a spionajului rus - in 1954, langa Liubianka a fost construit un laborator secret de otravuri, unde experiementele se faceau pe oameni vii".

Substantele otravitoare au intrat in atentia CIA inca de la inceputul infiintarii acestei institutii, in 1947, dar numai in 1952 au fost lansate ample studii pe aceasta tema in cadrul programului Naomi. In acest scop, a fost creat o unitate speciala, care a primit denumirea de "camera aparte" - un laborator toxicologic, unde chimistii lucrau la diferite substante otravitoare.

In general, ele sunt impartite in mai multe categorii dupa caracterul de folosire in scopul strangerii de informatii. In primul rand au fost otravurile si substantele otravitoare militare, clasificate, la randul lor, in mai multe subgrupe: otravuri minerale (cianurile si mercur, spre exemplu), mateirale biologice (curara si veninul de sarpe) si, in sfarsit, virusii. In al doilea rand, au fost narcoticele.

Preocuparea pentru crearea unei substante otravitoare cu efect instantaneu a existat inca din Grecia antica. Dar daca in cazul crimelor putea trece minute, ore, ba chiar zile, pentru sinucideri, actiunea trebuia sa fie imediata, garantata si cat mai umana. Cianura de potasiu nu rezolva aceste probleme, desi pana in anii 1980, practic fiecare agent CIA detinea o astfel de capsula.

Cianura a fost inlocuita de saxitoxina, o neurotoxina extrem de puternica, extrasa din unele microorganisme flagelate marine si descoperita intamplator in 1952 dupa o  epidemie de intoxicatii puternice. In CIA si armata americana, saxitoxina a primit numele TZ, iar principala ei trasatura este ca moarte survine in cateva secunde.