Intrebat, intr-un interviu acordat cotidianului Bild, dacă şi alte state membre vor urma exemplul Londrei, Juncker a raspuns categoric:  "Nu!". Pentru ca, a explicat el mai departe, "exemplul Marii Britanii îi va face pe toţi să înţeleagă că nu merita" sa paraseasca UE. "Dimpotrivă, statele se vor îndrăgosti din nou unele de altele şi îşi vor reînnoi jurămintele faţă de Uniunea Europeană", a asigurat presedintele Comsiei Europene.

In opinia lui, Marea Britanie va trebui să se obişnuiască să fie tratată ca o ţară care nu mai este membră. "Să fii membru pe jumătate şi să alegi doar ce-ţi convine nu este posibil. În Europa, mănânci ce ai pe masă sau nu te aşezi la masă", a adăugat el. Juncker este convins ca, in viitor, la UE vor mai adera si alte ţări, deşi nu în timpul mandatului său, care se încheie în 2019, deoarece niciuna dintre ţările candidate nu îndeplineşte condiţiile cerute.

În alta ordine de idei, Juncker a estimat că un război comercial între SUA şi Europa nu ar fi bun pentru niciuna dintre părţi. "Un război comercial nu este nici în interesul Europei, nici în interesul SUA". Totodată, şeful executivului european a apreciat că este cazul ca afirmaţiile despre protecţionism făcute de administraţia preşedintelui Donald Trump să fie luate în serios şi Europa trebuie să fie pregătită.