„Anul acesta, prioritatea strategică a întregului Grup City Grill este să investim resurse importante în recrutare, training, dezvoltare și recompensarea tuturor membrilor echipelor care lucrează pentru brandurile din portofoliu”, a menționat Daniel Mischie, CEO al Grupului City Grill. „Mai mult, ne propunem să ne dezvoltăm și să deschidem două locații noi până la finalul lui 2017, tocmai de aceea ne dorim să găsim cât mai mulți oameni pasionați de domeniu, comunicativi și dornici să lucreze într-un mediu plăcut, alături de o echipă tânără.”

Toți angajații Grupului City Grill beneficiază de un salariu motivant, discount-uri în locațiile din portofoliu, training-uri profesionale și de dezvoltare – de la cursuri de vânzare sau servire la training-uri de comunicare –, diferite petreceri dedicate și decont transport. Mai mult decât atât, fiecare locație recunoaște și premiază angajații lunii și oferă bonusuri de performanță.

Grupul City Grill mai angajează și pizzeri, ajutori de bucătar, spălători de veselă, șefi de tură, magazioneri, operatori și asistent manager. Persoanele interesate pot aplica direct pe website-ul Grupului City Grill în secțiunea Cariere.