Plumb a explicat că este convinsă că utilizarea fondurilor europene de coeziune va ajuta mult România şi a subliniat importanţa tinerilor în creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

"În ceea ce priveşte priorităţile pe care le are Guvernul privind piaţa forţei de muncă, ele sunt relaţionate cu creşterea gradului de ocupare a tinerilor dar şi cu creşterea ratei de ocupare în general pe piaţa forţei de muncă din România.

Plumb a detaliat coordonatele esenţiale ale celui mai recent program operaţional al ministerului pe care îl conduce, "Capital uman".

"Cel mai recent program operaţional pe care l-am lansat, "Capital uman", se adresează tuturor românilor. În ceea ce priveşte mărimea programului, este cu 24% mai mare decât Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, este cu 24% mai mare în ceea ce priveşte fondurile alocate, ajungând la 5 miliarde de euro, din care 4,36 sunt cele nerabumrsabile şi devine, pe cale de consecinţă, cel mai mare angajator din România în perioada următorilor ani."

"Există şi o componentă socială foarte importantă, petnru că se adresează tututor categoriilor - tineri, şomeri, antreprenori, societate civilă, persoane cu dizabilităţi, copii, prin acel cuantum de 20% din program, destinat în special incluziunii speciale şi combaterii sărăciei. Ca noutate a programului, pentru această perioadă nouă de programare, până în 2020, avem clar stabilită o monitorizare, în aşa fel încât să facem o diferenţă între ceea ce a însemnat POSDRU şi ce va însemna "Capital Uman". Pe fiecare pachet investiţional urmărim nu numai câte persoane urmează un curs de calificare, dar şi câte persoane se vor angaja".

În fine, ministrul a explicat că programul vine şi cu câteva noutăţi.

"În ceea ce priveşte piaţa forţei de muncă, pentru acest program, am stabilit clar ţinte în aşa fel încât să avem şi un target de angajare, nu doar cursuri de instruire şi formare profesională. Mai mult decât atât, este ppentru prima oară când avem pachete de măsurui integrate pentru tineri şi nu numai şi vizăm să utilizăm şi scheme de grant global pentru antreprenoriat precum şi avem instrumente financiare noi, astfel încât să se susţină, prin microcredite şi garanţii, spiritul antreprenorial şi cred că toate aceste elemente de noutate vor face ca, prin implementarea acestui program operaţional, să avem atinse obiectivele asumate până în 2020."