Noua taxă se va aplica în zilele de lucru, în acelaşi interval orar (7 a.m. - 6 p.m.) ca şi actuala taxă de 11,5 lire sterline destinată combaterii congestionării traficului în zona centrală, astfel că este posibil ca unii proprietari de autovehicule să plătească zilnic 21,50 lire sterline pentru a trece prin centrul Londrei.

Introducerea acestei taxe vine după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că măsurile adoptate de Guvernul de la Londra pentru a combate poluarea aerului nu respectă regulile Uniunii Europene cu privire la limitele de dioxid de azot.

Noua măsură face parte dintr-un program de 875 milioane de lire sterline demarat de primarul Sadiq Khan pentru a combate poluarea aerului în Londra prin introducerea unei zone de emisii foarte reduse (Ultra Low Emission Zone ULEZ) în 2019.

Potrivit unui studiu realizat în 2015 de cercetătorii de la King's College London, aproape 9.500 de locuitori ai Londrei mor prematur în fiecare an ca urmare a expunerii pe termen lung la poluarea aerului, mentioneaza agerpres.