Potrivit Registrului Comerţului, în România operau efectiv, în 2013, 643 000 firme cu o cifră totală de afaceri de 1 114 mld lei (circa 251 mld euro), care au raportat profituri de 74 mld lei (16,6 mld euro). Din acestea, 63 250 firme (adică numai vreo 10%), deţinute de capitalul străin, au realizat o cifră de afaceri de 554 mld lei (125 mld euro), respectiv jumătate din cifra de afaceri de asamblu a companiilor din România, aducând însă în spaţiul fiscalizării profituri de 34 mld lei (vreo 7,6 mld euro), adică numai 46% din totalul profiturilor raportate în România. Iată o primă anomalie, dar nu şi cea mai gogonată! Reiese că mult cântatul şi mult lăudatul capital străin ar fi mai puţin performant decât capitalul autohton şi că a venit în România să se inspire din realizările româneşti şi nu să facă profit, după cum credeam noi, proştii, încrezători în normele capitalismului.

Dacă nu ţi-a fost spălat creierul, este lesne de găsit explicaţia acestor date care sfidează bunul simţ: capitalul străin obţine profituri în România, şi încă unele fabuloase, dar le ascunde de la impozitare, mai concret le externalizează prin diferite metode înainte de fiscalizare, iar ceea ce rămâne să fie impozitat este derizoriu. În timp ce posibilităţile capitalului românesc se rezumă în evazionarea fiscalizării profitului la neînregistrări în acte şi artificii contabile, capitalul străin dispune de capacităţi infinit mai mari în domeniu prin ascunderea legală sau la marginea legii a profiturilor în reţeaua internaţională de producţie şi comercializare a firmelor. În realitate, profitabilitatea capitalului străin este de cel puţin 2 ori mai mare (pe unitate de capital) faţă de cea a capitalului românesc, graţie atuurilor recunoscute (şi ridicate în slăvi) în plan tehnologic, organizaţional şi financiar. Pentru a nu forţa evaluările, să admitem însă o profitabilitate doar de 1,7 ori mai mare (respectiv cea rezultând din faptul că, după datele aceleiaşi surse statistice, capitalul străin realizează jumătatea din cifra totală de afaceri utilizând nici 29% din forţa de muncă angajată în România). Inseamnă că, la o asemenea rată de profitabilitate, capitalul străin obţine de fapt spre 68-70% din profiturile realizate pe ansamblu în economia din România, respectiv de cel puţin 1,5 ori mai mult decât raportează.

Cât ajung să plătească, în realitate, capitalul străin şi cel românesc din ceea ce s-ar cuveni să plătească în contul impozitului pe profit? Din date oficiale ale ministerului de finanţe privind evaziunea fiscală aflăm că rata efectivă de colectare din impozitul pe profit este de 20-21%, restul de 80% constituind evaziune. Mai precis profituri făcute „pierdute” înainte de impozitare. (va urma)