În cadrul audierilor de joi, Fifor a spus a discutat cu premierul desemnat Mihai Tudose detalii din programul de guvernare şi modul în care este acesta pus în practică în momentul de faţă, iar elementele ce ţin de Ministerul Economiei se află deja în implementare, fiecare măsură în parte fiind pusă în practică, şi să se poate discuta despre "întârzieri minore în aplicarea acestor măsuri".

"Obiectivul strategic al programului de guvernare pe domeniul economiei îl constituie implementarea unui alt model de politică industrială care să genereze creştere economică inteligentă a României", a afirmat Fifor. In opinia lui, întreprinderile cu datorii istorice mari nu se vor închide, ci vor intra într-un proces de reorganizare, după modelul Hidroelectrica.

Întrebat de senatorul Traian Băsescu despre Fondul de Investiţii, Mihai Fifor a spus că lista de companii care ar urma să între în componenţa Fondului este în lucru.

"Dragi colegi vreau să înţelegem foarte bine că acest fond de investiţii este o poveste prost pornită. În primul rând vizează aducerea dividendelor din companie într-un fond. Care ce să facă? Investiţii. Eu vă întreb simplu, ce profituri aduc investiţiile? Pentru că fondurile suverane de investiţii trebuie să genereze profituri şi atunci vă spun domnul ministru Fifor, chiar dacă sunteţi specializat în filosofie, fondurile suverane se fac de regulă pe seama profiturilor din resurse, de gen gaze, petrol. Probabil v-aţi uitat la Norvegia, la Qatar. Dacă vreţi să faceţi investiţii faceţi-le din bani europeni. Avem bani europeni necheltuiţi. Nu sacrificaţi companii ca să vă faceţi puşculiţă", a spus Băsescu.