Renault-Nissan, care funcţionează sub forma unei alianţe globale din 1999, a convenit în 2010 să înceapă să coopereze cu Daimler pentru unele proiecte. Cei trei producători colaborează pentru producţia în comun a unor motoare, iar modelele Twingo Renault şi Daimler Smart au fost dezvoltate pe baza aceleiaşi platforme.

În octombrie, Nissan a decis ca brandul său premium Infiniti să nu utilizeze ''MFA2'', o platformă auto modernizată a Daimler, pe care companiile au înfiinţat-o împreună, deoarece Infiniti nu a avut o performanţă suficient de bună pentru a absorbi costurile tehnologice ale Mercedes, susţin sursele.

Acestea au adăugat: ''Nu a fost posibil să se încheie un acord pe baza MFA2. Obiectivele stabilite de Infiniti erau prea dificil de realizat''.

Decizia ar putea reduce eficienţa fabricii lor comune care ar urma să fie inaugurată anul acesta la Aguascalientes, în Mexic, valoarea investiţiei fiind estimată la un miliard de dolari. Aici ar urma să fie produse modelele Infiniti şi Mercedes pentru piaţa din SUA şi alte pieţe. Mercedes-Benz şi Infiniti urmau să colaboreze în domeniul cercetării, al design-ului şi al producţiei de modele compact de lux, vehiculele fiind vândute pe plan global de Daimler şi Nissan. Costurile cu forţa de muncă în Mexic sunt mai scăzute decât în Germania, Japonia şi SUA.

De asemenea, Nissan ar putea fi forţată să deprecieze active la fabrica sa din Marea Britanie, unde sunt dezvoltate modele Mercedes, susţin sursele. Daimler şi Nissan vor continua programele comune numai când vor exista beneficii pentru ambele părţi. Pe plan global, producătorii auto caută modalităţi de a reduce costurile de dezvoltare a vehiculelor. Una dintre modalităţi ar putea fi folosirea platformelor comune pentru a sprijini fabricarea vehiculelor de diferite dimensiuni, scrie agerpres.