Directorul Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, a decis implementarea proiectului “call-center național”, proiect care face parte din strategia de dezvoltare a Registrului. Astfel, se reconfigurează modul în care clienții Regiei își fac programările la activitățile RAR-RA, se arata intr-un comunicat de presa.

Orice persoana care dorește să aibă acces la serviciile RAR, va apela 021.9672, indiferent de domiciliu sau zona din țară în care se află.
  
Avantajele numărului unic de programări sunt: încărcarea uniformă a reprezentanţelor RAR, accesul rapid al clientului la operatorul care efectuează programarea telefonică, alternativa programării în judeţe limitrofe, dacă intervalul de aşteptare este mai mic. De asemenea, timpul de reacţie va fi foarte scurt şi acţiunile uniforme în cazurile de creştere temporară a numărului de solicitări de programare.

Noul sistem a necesitat o investiţie de 14.800 de euro, vizând printre altele updatarea programului computerizat.