"Suntem gata să creştem nivelul investiţional în a doua jumătate a anului, dar nu vedem posibilitatea să ne atingem ţinta ambiţioasă de 800 milioane euro pe care am spus-o şi am revizuit acest indicator la 700 de milioane euro pentru tot anul, mai mare decât cel de anul trecut", a adaugat Gheorghe, citata de agerpres.

Potrivit precizarilor sale, se aşteaptă la o cerere crescută pe toate produsele companiei: carburanţi, gaze şi electricitate. Referitor la Centrala de la Brazi, obiectivul companiei este ca din noiembrie aceasta să funcţioneze la 100% capacitate.

"În ceea ce priveşte piaţa internaţională, preţul la ţiţei în prima jumătate a anului a fost mai bun decât anul trecut, dar nu aşa cum ne-am aşteptat noi şi cei din piaţă. În februarie spuneam că ne aşteptăm la un preţ mediu în 2017 de 55 dolari pe baril. Am revizuit preţul mediu aşteptat pentru ţiţei la 52 de dolari pe baril. Marja de rafinare anul trecut a fost de 7%, ne aşteptăm să fie mai mare în acest an. În prima jumătate din an a fost de 8%", a precizat oficialul OMV Petrom.

Potrivit unui comunicat al companiei, investiţiile au scăzut în primele şase luni ale anului la 913 milioane de lei, comparativ cu 1,337 miliarde de lei înregistrate în perioada similară din 2016, influenţate de reducerile substanţiale de investiţii din segmentul Upstream. În Downstream, investiţiile au fost de 115 milioane de lei (271 milioane de lei în S1 2016), din care 105 milioane de lei în Downstream Oil (263 milioane de lei în S1 2016).