Oprescu a mai declarat, cu ocazia participării sale la un eveniment referitor la piața medicamentelor, ca investițiile în spitalele publice din Capitală în anii de criză au fost de aproape 179 de milioane de euro.

"Primăria generală face eforturi pentru a sprijini procesul de finanțare a spitalelor. În 2008, când printr-o ordonanță de urgență am primit cele 21 de spitale, din care au rămas 19, că le-au revendicat unii, iar în România proprietatea este sfântă, din cele 19 spitale majoritatea au fost refăcute (...) chiar în anii de criză până în 2013 investițiile în aparatură și modernizare au fost destul de importante — aproape 179 de milioane de euro în toate spitalele (...) S-a redus bugetul și la Primăria generală în 2013, după aceea a continuat să se micșoreze, în schimb suntem în stare să acoperim toate utilitățile", a spus primarul Capitalei, potrivit unui comunicat de presa.

Pana la sfarsitul anului viitor, Bucurestiul ar mai putea avea doua spitale. “Imi doresc ca pana la jumatatea anului 2015 cele doua spitale noi sa functioneze. Ma refer la  Spitalul Gomoiu  care, odata extins si modernizat ne dorim sa devina al doilea spital de urgenta pentru copii din Capitala si la Spitalui Foisor  unde se practica chirurgia de inalta tehnicitate. In ceea ce priveste Centrele  de Excelenta, la Spitalul Sfanta Maria am infiintat o sectie de transplant de ficat, departament de elita din punct de vedere medical, dotat si utilat la cel mai inalt nivel. De asemenea, la Spitalul Coltea s-a inceput deja transplantul de maduva. Toate aceste realizari, reprezinta pentru mine un bilant pozitiv cu care ma mandresc. Am putut sa fac acest lucru pentru toate cele 19 spitale si o voi face si in continuare”, a mai aratat primarul Capitalei.