Conceptul Amazing Jewelry se bazează pe vânzarea unor bijuterii în magazine la preţuri accesibile. Primul magazin a fost lansat în vara anului 2016 în Copenhaga, iar ulterior au mai fost deschise 25 de magazine în Suedia, Norvegia, Germania, China, Elveţia, Egipt, Anglia. În România, primul magazin a fost deschis la începutul lunii septembrie 2017, în Promenada Mall din Bucureşti, iar în noiembrie urmează un al doilea magazin, în Timişoara.

'Am creat un concept făcut pentru francize, cu potenţial de creştere global', a declarat Jesper Nielsen, CEO şi fondator Amazing Jewelry. Logiscool este o şcoală la care peste 10.000 de copii învaţă programare, a precizat Gyula Csitari, co-fondator şi co-proprietar Logiscool.

Investiţia iniţială în această franciză este de 35.000-50.000 de euro, redevenţa este de 15%, iar amortizarea acestor costuri se face în 2-3 ani. 'În momentul de faţă avem 35 de şcoli în Ungaria şi am început să ne uităm şi la pieţele vecine. Partenerul de franciză nu trebuie să aibă studii în IT, în schimb gândirea antreprenorială este cea mai importantă', a declarat Gyula Csitari.

Reisswolf este o afacere de familie din 1986, business născut în Hamburg şi extins în peste 30 de ţări, cu 65 de parteneri de pe trei continente. 'Consultanta, brandul şi modelul de business ajută un antreprenor să pornească la drum cu franciza Reisswolf în maximum 3-4 luni', a afirmat Magdalena Hueni, International Franchise Director, Reisswolf, scrie agerpres.

Mudo/Hitio Gym este un concept de franciză care combină sala de fitness şi sala pentru sporturi de contact.