Cătălin Suliman va colabora strâns cu departamentele și practicile firmei care se intersectează cu aspecte legate de dreptul concurenței și va susține și dezvoltarea altor arii de activitate în cadrul PeliFilip, precum cele reunite în practica de asigurare a conformării și management al riscurilor (risk & compliance).

Asocierea noastră cu Cătălin are la bază împărtășirea acelorași valori, printre care munca în echipă, pasiunea pentru profesie, stăruința și dăruirea pentru servicii excelente în beneficiul clienților, spiritul de acțiune și curajul de a deschide și aprofunda noi drumuri și teritorii. Prin valoarea pe care Cătălin o adaugă echipei și practicii noastre de concurență, ne întărim capacitatea de a oferi clienţilor noștri asistență juridică de top într-un domeniu complex, plin de provocări, cu consecințe profunde și durabile în activitatea de business”, afirmă Cristina Filip, Partner Coordonator al PeliFilip.

Cătălin Suliman este un reputat tânăr practician în dreptul concurenței, contribuind în trecut la consolidarea şi creșterea unor echipe clasate, sub coordonarea lui, pe prima poziție în acest domeniu în anuarele juridice internaționale.

Cătălin a asistat clienți activi în diferite industrii în legătură cu diverse aspecte privind dreptul concurenței, protecția concurenței loiale sau ajutorul de stat şi are o experiență vastă cu precădere în sectoarele de retail, energie, telecomunicații, asigurări şi farmaceutic.

Dincolo de profesionalismul, competența și reputația PeliFilip, ne-a apropiat comuniunea de idei şi m-au impresionat abordarea proactivă a echipei, preocuparea continuă pentru calitate și orientarea către identificarea unor soluții viabile şi inovatoare care pot aduce un plus de valoare în activitatea clienților. Sunt pregătit să ne unim competențele și eforturile pentru a valorifica potențialul practicii de dreptul concurenței în piața de avocatură locală și în spectrul de servicii integrate oferite clienților firmei. Dorinţa noastă este să creăm un centru de excelenţă în materie de concurenţă, prin care să fim mereu alături de clienţii noştri”, adaugă Cătălin Suliman.

Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București, Cătălin și-a început cariera la o casă de avocatură locală, activând, ulterior, în cadrul biroului din București al unei firme internaționale.