"Experienţa sa internaţională importantă, expertiza sa în domeniul pieţelor financiare globale şi înţelegerea profundă a pieţei elene vor avea o contribuţie semnificativă la succesul planului de restructurare", a afirmat preşedintele Piraeus, George Handjinicolaou.

De asemenea, Consiliul de Administraţie al Piraeus Bank l-a numit pe directorul general interimar George Poulopoulos în funcţia de adjunct al lui Christos Megalou, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) este cel mai mare acţionar al Piraeus Bank, cu o participaţie de 26%.

Actualul director interimar, George Poulopoulos, este al treilea CEO al Piraeus Bank din 2016. Primul a fost Anthimos Thomopoulos care a demisionat în ianuarie 2016, pentru ca succesorul său Stavros Lekkakos să demisioneze, la rândul său, în luna iunie, fiind urmat de George Poulopoulos. De asemenea, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Piraeus Bank, Michael Sallas, a demisionat şi el în luna iulie, după ce Mecanismul Unic de Supervizare a demarat o anchetă asupra unor fonduri utilizate cu ocazia majorării de capital de anul trecut.

Piraeus Bank Group este un grup financiar european concentrat pe zona Europei de Sud-Est, fiind prezent în 9 ţări, şi are o experienţă solidă pe segmentele produselor de retail banking şi IMM, precum şi pe zona pieţelor de capital, a investiţiilor bancare şi leasing-ului. Piraeus Bank România are în prezent 101 unităţi şi 1.360 de angajaţi.

În Grecia, cota de piaţă a Piraeus a ajuns recent la 30%. Banca are 19.000 de angajaţi şi subsidiare în statele din Balcani. Cele patru mari bănci greceşti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank - sunt prezente şi pe piaţa din România, scrie agerpres.