În sprijinul afirmaţiei sale, el a spus că Rusia nu a respectat niciun punct al acordurilor de anul trecut de la Minsk, ci că, dimpotrivă, pe teritoriul Ucrainei se află la ora actuală trupe ruseşti de ordinul a 8.000 de militari sub comandă proprie, iar la frontiera dintre cele două ţări, Rusia a desfăşurat noi unităţi care fac permanent aplicaţii.

"Rusia investeşte mijloace substanţiale în pregătirile pentru război şi noi nu primim niciun fel de explicaţii pentru aceste pregătiri", a afirmat preşedintele Poroşenko în acelaşi interviu, citat de Interfax-Ukraina.

Cu ocazia vizitei la Berlin, preşedintele ucrainean a subliniat importanţa menţinerii sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, apreciind că acestea constituie un mecanism eficient pentru a convinge Moscova să pună în aplicare acordurile de la Minsk.

De altfel, cancelarul german Angela Merkel subliniase marţi, într-un comunicat, că sancţiunile economice împotriva Rusiei nu vor fi ridicate decât în cazul respectării acordurilor semnate în februarie 2015 la Minsk, sub egida sa şi a preşedintelui francez Francois Hollande. Tot marţi, Merkel i-a cerut într-o convorbire telefonică preşedintelui Vladimir Putin să-şi folosească "influenţa" asupra rebelilor separatişti din estul Ucrainei pentru a-i face să respecte acordurile de la Minsk şi încetarea focului, a relatat AFP.

În cadrul convorbirilor purtate la 1 februarie, Merkel şi Poroşenko au convenit ca următoarea reuniune în aşa-zisul format "Normandia" (Ucraina, Germania, Franţa şi Rusia) să aibă loc săptămâna viitoare la Paris la nivel de miniştri de externe, aminteste, in context, agerpres.