Conform sursei citate, valoarea acordului cadru este estimată la 31,02 milioane de lei, durata acestuia fiind de 4 ani. Pe toată durata acordului-cadru se va livra o cantitate minimă de 600.000 de plicuri şi o cantitate maximă de 6.000.000 de plicuri. Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care a depus ofertă şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România. Poşta a mai câştigat contracte pentru transportul permiselor şi al certificatelor de înmatriculare şi în 2009 şi 2013.

'Continuăm să fim un partener serios şi puternic conectat la nevoile clienţilor noştri. Ne onorează colaborările devenite deja tradiţionale, precum contractul cu RAPPS, şi suntem preocupaţi permanent de atragerea de noi clienţi în portofoliul Poştei Române, bazându-ne pe profesionalismul şi experienţa celor 155 de ani de când activăm în domeniul serviciilor poştale', a declarat directorul general al CNPR, Andrei Stănescu.

Livrarea documentelor este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu, prin serviciul Prioripost, divizia de curierat rapid a Poştei Române. Pentru persoanele fizice, predarea permiselor de conducere sau a certificatelor de înmatriculare se face pe baza actului de identitate, iar pentru destinatarii persoane juridice, corespondenţa se va preda numai persoanei împuternicite.

În document se mai menţionează că predarea permiselor de conducere către persoanele fizice se va face numai pe baza unui act de identitate, informeaza agerpres.