"Este o onoare să primesc un prieten atât de bun al Statelor Unite la Casa Albă", a spus Trump intampinandu-si oaspetele. "Relaţiile dintre ţările noastre datează de peste un secol, dar astăzi reafirmăm şi celebrăm în special parteneriatul nostru strategic, care a început acum mai bine de 20 de ani. Acest parteneriat acoperă multe dimensiuni, inclusiv legături militare, economice şi culturale, iar astăzi întărim şi mai mult aceste legături", a arătat preşedintele american, relateaza agerpres.

"Vreau să mulţumesc poporului român pentru întreaga sa contribuţie la apărarea noastră comună şi la lupta împotriva ameninţării diabolice a terorismului", a mai spus Trump. "România a fost un membru valoros al coaliţiei pentru înfrângerea ISIS (Statul Islamic - n. red.) şi are a patra contribuţie ca număr de militari în Afganistan. Acolo, 23 dintre cetăţenii dumneavoastră au plătit preţul suprem, iar America le onorează sacrificiul", i s-a adresat el direct lui Iohannis.

Trump l-a felicitat pe omologul său român pentru "rolul de lider în angajamentul de anul acesta al României de a-şi creşte cheltuielile pentru apărare de la 1,4% din PIB la peste 2%. Sperăm că ceilalţi aliaţi ai noştri din NATO vor urma exemplul României" şi îşi vor plăti "partea cinstită" din costul comun al apărării. "Ca urmare a acţiunilor noastre, banii au început să curgă către NATO", a arătat preşedintele american. "Şi alte ţări şi-au dat seama că e timpul să plătească şi fac asta".

Adresându-i-se din nou lui Iohannis, Trump a continuat: "Domnule preşedinte, doresc să vă aplaud curajul şi eforturile dumneavoastră curajoase în România de a lupta împotriva corupţiei şi de a apăra statul de drept. Această muncă este necesară pentru a crea un mediu în care să poată înflori schimburile şi comerţul, în care cetăţenii să poată prospera. Sunt nerăbdător să colaborez cu dv. pentru a aprofunda legăturile, atât comerciale, cât şi culturale, între ţările noastre".

Preşedintele american a remarcat contribuţiile aduse de români Statelor Unite şi lumii, dintre care l-a remarcat pe laureatul Nobel pentru pace Elie Wiesel, născut în România şi decedat anul trecut. Trump a apreciat şi faptul că preşedintele Klaus Iohannis a primit săptămâna aceasta din partea American Jewish Committee distincţia Light Unto the Nations pentru activitatea de promovare a memoriei Holocaustului în România.

"Viitorul României şi al relaţiei României cu Statele Unite este foarte, foarte luminos", a apreciat Trump, care a încheiat arătând că "relaţia a fost bună, dar acum este mai tare ca niciodată".

Preşedintele Klaus Iohannis i-a multumit preşedintelui SUA Donald Trump pentru sprijinul său puternic faţă de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, subliniind în acelaşi timp importanţa Parteneriatul strategic dintre cele două ţări.

"O întâlnire grozavă, astăzi, cu preşedintele Donald J. Trump! Împreună am decis să facem Parteneriatul nostru strategic mai puternic, mai bun, mai durabil. Acest lucru va duce în curând la un schimb economic îmbunătăţit şi la un comerţ mai bun. Îi mulţumesc preşedintelui Trump pentru sprijinul său puternic faţă de statul de drept şi lupta împotriva corupţiei în România", a scris Iohannis, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, după conferinţa de presă susţinută alături de omologul său american.