Vechea tehnologie a fermelor eoliene offshore se bazează pe o platformă ce este fixată de fundul mării, în timp ce noul dispozitiv eolian folosit în cadrul acestui proiect poate să genereze electricitate şi în zone cu ape foarte adânci, unde tehnologiile tradiţionale nu pot să ajungă.

Potrivit BBC, noile turbine dispun de o tehnologie revoluţionară, care le permite să funcţioneze şi în zone în care adâncimea apei este de până la un kilometru.

Cantitatea de energie dezvoltată de noile turbine va fi cel puţin egală sau chiar va o va depăşi pe aceea obţinută cu ajutorul sistemelor actuale, a precizat producătorul proiectului, Statoil.

Deşi noile turbine sunt foarte costisitoare, Statoil se aşteaptă ca aceste costuri de producţie să scadă dramatic după ce noua tehnologie va fi folosită pe scară largă în lume, în special în Japonia şi Statele Unite.

O turbină uriaşă a fost deja transportată în acea zonă din largul Scoţiei, iar alte patru vor fi transportate în regiune până la sfârşitul acestei luni, relateaza agerpres.