Programul Prima Casă este cel mai popular program guvernamental gestionat de FNGCIMM SA, statisticile și analizele realizate confirmă faptul că acest program continuă să înregistreze o evoluție ascendentă. Programul Prima Casă poate fi considerat un indicator al încrederii românilor în viitor și a faptului că rezultatele macroeconomice, evoluția pozitivă a economiei României, devin vizibile la nivelul întregii societăți. Solicitările de garantare au crescut, în primele patru luni din 2015 cu aproximativ 30 % față de aceeași perioadă a anului trecut', se arată într-un comunicat al FNGCIMM, preluat de agerpres in editia online.

Ritmul mediu al solicitărilor de garantare primite, în ultima perioadă, de FNGCIMM, este de 220 solicitări pe zi, față de 120 solicitări/zi, cât se înregistrau în aceeași perioadă a anului trecut. De la debutul programului, începând cu anul 2009, FNGCIMM SA a acordat aproape 139.000 de garanții, în valoare de circa 11,6 miliarde lei, pentru credite accesate în valoare de circa 23 miliarde lei.

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă, funcționând ca o societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român, sub supravegherea prudențială a Băncii Naționale a României. Garanția FNGCIMM este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar.