IPF, compania mamă a Provident Financial România, avea la finalul S1 2017 un portofoliu de 535.000 de clienţi în România şi Ungaria. Volumul creditelor acordate în aceeaşi perioadă în cele două ţări a fost de peste 130 de milioane de lire sterline. 'Este o provocare pe care am acceptat-o cu responsabilitate şi sunt convins că alături de profesioniştii din cadrul companiei vom reuşi să consolidăm brandul Provident şi să menţinem poziţia de lider pe care o avem în acest moment', a declarat Eduard Gongonie.

Potrivit datelor financiare din S1 2017, grupul IPF a înregistrat un profit înainte de impozitare de 43 de milioane de lire sterline, o creştere de zece milioane în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul de credite acordate a înregistrat, de asemenea, o creştere sustenabilă cu 10% în S1 2017, faţă de S1 2016.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), unul dintre cei mai importanţi furnizori de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienţi în nouă ţări din Europa, precum şi în Mexic şi Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Sud-Est şi una dintre cele mai puternice companii internaţionale listate la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România aproape 300 de milioane de euro şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 80 de milioane de euro. Începând cu 2016, compania a devenit cel mai mare angajator britanic din România, cu aproape 3.000 de angajaţi şi este unul dintre cei mai mari angajatori pe piaţa locală, scrie agerpres.