"Pentru anul acesta, estimăm că, dacă nu se iau alte măsuri în afară de cele incluse deja în buget, deficitul proiectat va fi de 3,7% din PIB. În timp ce deficitul este proiectat la 3,7% într-un scenariu în care politicile nu se modifică, vedem unele probleme care se configurează anul viitor. După estimările noastre, noi proiectăm că deficitul anului viitor va ajunge la 3,9% din PIB. Aş vrea să precizez că estimările noastre pentru anul viitor se vor modifica odată ce se vor purta discuţiile pe bugetul 2018. Informaţiile noastre la acest moment se bazează pe ceea ce s-a inclus cu privire la anul 2018 în bugetul anului 2017 şi pe efectele unor politici care sunt deja luate în considerare, cum ar fi majorarea punctului de pensie care trebuie să intre în vigoare în cursul acestui an", a precizat Baqir.

In opinia lui, "pentru 2018, un deficit de 2,3% din PIB ar fi ceea ce economiştii numesc opoziţie neutră din punct de vedere fiscal".  In acest sens, FMI recomandă protejarea veniturilor, o majorare moderata a salariilor şi pensiilor şi, pe termen mediu, un obiectiv un deficit de 1,5% din PIB pentru a reconstrui rezerva financiară (buffer).

Consolidarea pe termen mediu ar trebui să fie sprijinită de reforme care să îmbunătăţească eficacitatea sectorului public, consideră FMI. Se impune, de asemenea, o eficientizare a investiţiilor prin imbunatatirea calitatii acestora si intarirea institutiilor de resort, dar şi reformarea întreprinderilor de stat. Calitatea infrastructurii din România este printre cele mai scăzute din UE, aminteste FMI.

La începutul lunii martie, Ministerul Finanţelor Publice a asigurat că România va respecta ţinta de deficit de sub 3% din PIB. Tot atunci, institutia a explicat ca diferenţa dintre estimările formulate de Bruxelles si Bucuresti în privinta deficitului bugetar pentru 2017 este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de evaluare.

Comunicatul Finantelor a venit dupa după ce comisarii europeni Valdis Dombrovskis şi Pierre Moscovici au avertizat, intr-o scrisoare, ca executivul comunitar este "preocupat de o eventuală depăşire a ţintei de deficit pentru anul 2017". Conform previziunilor economice de iarnă publicate la jumătatea lunii februarie de Comisia Europeana,  în România deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, faţă de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să urce la 3,9% din PIB.