Venind sa confirme informatia, seful Inaltului Consiliu Electoral (YSK) a precizat ca diferenta dintre taberele pro si contra amendarii Legii fundamentale a tarii este de aproximativ 1,25 milioane de voturi in favoarea primei. In total, 55,3 miioane de turci au fost chemati sa voteze duminica, nivelul de participare fiind, conform YSK, de 85%.

Intr-un discurs televizat, Erdogan a salutat "decizia istorica" a poporului turc si a cerut tarilor straine sa respecte rezultatul scrutinului. Putin mai tarziu, el a evocat, de asemenea, posibilitatea organizarii unei noi consultari populare, dar in legatura cu eventuala reintroducere a pedepsei cu moartea, initiativa care, in opinia analistilor, va stopa, probabil, definitiv, procedul de aderare a Turciei la UE.

Reactionand la rezultatul referendumului, Uniunea Europeana a cerut autoritatilor de la Ankara sa caute un "consens national". Refuzul Germaniei si al Olandei, in special, de a permite organizarea pe teritoriul lor a unor mitinguri electorale de sustinere a lui Erdogan, a declansat o criza diplomatica intre Ankara si mai multe tari UE.

"Avand in vedere scorul foarte strans", Consiliul Europei solicita liderilor turci "prudenta in parcurgerea urmatoarelor etape". In ceea ce priveste opozitia, liderul Partidului Republican al Poporului, Erdal Askunger, a acuzat YSK de ilegalităţi, după ce aceasta a anunţat că va lua în considerare inclusiv buletinele de vot neştampilate de oficialii din secţiile de votare si a cerut renumarea a 60% din voturi. 

La rândul său, partidul kurd de opoziţie HDP a afirmat că referendumul, organizat cu Turcia în stare de urgenţă după tentativa de puci de anul trecut şi cu lideri kurzi în închisori, nu poate fi considerat pe deplin legitim. HDP sustine, de asemenea, că rezultatele nu pot fi definitive până la soluţionarea contestaţiilor depuse la Înalta Comisie Electorală.

În schimb, partidul naţionalist de opoziţie MHP, care a militat pentru "da" la referendum, consideră că rezultatul prin care democraţia parlamentară din Turcia este înlocuită cu un sistem prezidenţial este "fără îndoială o realizare de succes" şi trebuie respectat.