Nu e nimic ciudat, au comentat analistii de politica externa: Trump şi Orban gandesc la fel in privinta migraţiei, ambii sustin ideea construcţiei unor ziduri la frontiere, nutresc o admiraţie declarată pentru preşedintele rus Vladimir Putin, dovedind, in acelasi timp, un scepticism profund faţă de intervenţionismul american şi opunandu-se liberalismului.

Însă mulţi dintre liderii ţărilor est-europene, mai ales cei din Polonia, Ucraina şi Ţările Baltice, nu au împărtăşit entuziasmul lui Orban pentru că afirmatiile lansate de Trump in campania electorală in legatura cu arhitectura securităţii europene a creat mai degraba o stare de neliniste intr-o regiunea care depinde de Alianţa Nord-Atlantică pentru a-şi asigura securitatea.

Temerile liderilor est-europeni la începutul mandatului de patru ani al lui Trump la Casa Albă vizeaza in special soarta conflictului din estul Ucrainei, cu un posibil pact dintre Trump şi Putin, dar şi situaţia din interiorul NATO, după ce preşedintele ales al SUA a afirmat că nu consideră echitabil faptul că multe ţări membre nu contribuie suficient la bugetul organizaţiei. Dar cea mai mare necunoscuta ramane politica Rusiei in zona marcata de schimbări  majore în 2016.

Republica Moldova, angajată în reforme după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a schimbat direcţia la 13 noiembrie când socialistul pro-rus Igor Dodon a fost ales şeful statului, o poziţie ale cărei prerogative sunt limitate de Constituţie, dar care are o importanţă simbolică.

Motivul principal al victoriei lui Dodon este corupţia sistemică de care se leagă numele unor politicieni din formaţiuni politice considerate reprezentative pentru linia europeană. În 2015, dispariţia unui miliard de dolari din conturi aflate la mai multe bănci, echivalentul a o şesime din PIB-ul Moldovei, a pus şi mai mult la îndoială integritatea unor lideri politici proeuropeni, conform analiştilor.

Thomas de Waal, analist al Carnegie Europe, scrie că, chiar dacă Moldova nu schimbă cu totul direcţia politică înspre Rusia, ţara riscă să rămână o zonă gri la marginea Europei. In opinia expertului, Ucraina prezintă un risc asemănător, dar la o scară mult mai largă. Preşedintele Petro Poroşenko a demarat mai multe reforme în doi ani decât predecesorii săi în două decenii. Au fost reformate forţele de securitate, sectorul energetic şi sistemul licitaţiilor publice. 'Dar Poroşenko nu pare dispus să reformeze instituţiile care i-ar putea afecta statutul,' explica analistul.

Una dintre aceste instituţii este şi directoratul anti-corupţie, care a lansat în octombrie 2016 o platformă online pe care funcţionarii publici şi politicienii Ucrainei au fost nevoiţi să îşi declare averile. Sondajele de opinie arată că fenomenul corupţiei a erodat încrederea ucrainenilor în liderii lor politici, mai ales că premierul a declarat în octombrie nu mai puţin de 12 ceasuri de lux. Dezamăgirea ar putea duce, conform lui de Waal, la regenerarea partidelor populiste sau pro-ruse.

Toate acestea, însă, nu l-ar îngrijora pe Trump, care e obişnuit să facă afaceri cu oligarhi, scrie analistul Carnegie. 'Este o veste proasta pentru o regiune care se teme mai mult de bănci obscure decât de tancurile ruseşti, iar Uniunea Europeană ar rămâne singură în eforturile de a reforma regiunea.'

Mark Galeotti, analist al Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale, spune că, într-adevăr, ameninţarea militară din partea Rusiei nu este deloc ceea ce pare. 'În ultimii ani, numărul ameninţărilor cu represalii militare din partea Rusiei, exerciţiilor militare şi intruziunilor în spaţiul aerian al ţărilor rivale a crescut dramatic. Forţa de poliţie aeriană din zona baltică, un contingent al NATO, a interceptat 47 de intruziuni ale Rusiei doar în 2013. În 2015, NATO a interceptat nu mai puţin de 400 de avioane ruseşti în spaţiul aerian aliat,' explică Galeotti.

România şi Polonia au decis să găzduiască scuturi antirachetă şi au fost avertizate în mai că vor afla 'ce înseamnă să te pui' cu Rusia. În martie 2016, circa 33.000 de soldaţi ruşi au desfăşurat aplicaţii militare care au vizat Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, simulând preluarea controlului de către Rusia a insulelor Aland, Gotland şi Bornholm.

Bombardierele ruse au simulat un atac nuclear asupra insulei Bornholm, chiar când pe insula avea loc un festival cu 90.000 de participant, printre care şi politicieni danezi.

'Dacă sunt foarte puţine şanse ca un conflict să izbucnească în regiune, care ar fi scopul acestor manevre ?', se întreabă analistul. 'Răspunsul se ascunde la vedere. În mare parte, precum folosirea de către Kremlin a dezinformărilor pentru a suplini lipsa influenţei pozitive în regiune şi a războiului hibrid pentru a suplini lipsa puterii militare, şi 'diplomaţia metalului dur' este folosită pentru a suplini slăbiciunile diplomaţiei convenţionale a Rusiei, mai ales după înrăutăţirea relaţiilor sale internaţionale după anexarea Crimeii în 2014', adaugă Galeotti.

Drept răspuns la această strategie a Rusiei, 16 state membre NATO au cheltuit mai mult pentru apărare în 2015 şi 2016 şi Alianţa a început deja să desfăşoare trupe pe flancul estic, în ţările baltice şi zona Mării Negre. Dar tot ce pot face ţările din regiunea est-europeană este să aştepte, însă analistul spune că ţările NATO trebuie să îşi îndrepte atenţia către politica subversivă şi strategia financiară a Moscovei, scrie agerpres.