"Pentru prima dată există o discuţie directă şi o deschidere spre colaborare a Primăriei Generale a Capitalei vizavi de Romexpo şi de CCIR. Uitându-mă în istorie, nu am văzut o relaţie apropiată între Primăria Generală şi noi, cu toate conducerile care au existat după revoluţie. Am hotărât această întâlnire pentru că sunt anumite obiective din cadrul centrului expoziţional pe care Romexpo şi CCIR, singure, luate ca atare nu le pot îndeplini din motive strict financiare", a spus Mihai Daraban, presedintele CCIR.

"Cupola este o emblemă a Bucureştiului. Ea va rămâne aşa cum este la exterior, cu o reconfigurare majoră la interior. În această sală polivalentă se va putea organiza absolut orice, mai puţin rugby şi fotbal. Lucrările pentru reamenajarea sălii vor dura aproximativ un an, urmând ca de la 1 septembrie 2017 cea mai mare parte a activităţii expoziţionale din Cupolă să fie preluată de noua hală", a spus Daraban.

Acesta a precizat că în ceea ce priveşte activitatea de târguri şi expoziţii, Romexpo va fi în continuare cel mai important jucător din România, iar în septembrie va fi dată în circuitul expoziţional o nouă hală. În schimb, pentru alte acţiuni conexe, utile Bucureştiului, Daraban consideră că Romexpo este "oarecum"depăşită.

Preşedintele CCIR a precizat că activitatea expoziţională nu va fi întreruptă, deoarece până în luna mai 2017 se vor finaliza studiile de fezabilitate, iar lucrările vor începe pe perioada verii anului viitor, scrie agerpres.