Sky plc a informat că cele două companii au ajuns la un acord pentru 10,75 lire per titlu, dar alţi termeni ai tranzacţiei încă urmează să fie discutaţi. Oferta reprezintă o primă de 36,2% faţă de valoarea acţiunilor Sky la închiderea şedinţei de marţi a Bursei de la Londra şi evaluează compania la aproximativ 18,48 miliarde de lire sterline (23,23 miliarde de dolari).

Vineri, acţiunile Sky Plc au urcat la Bursa de la Londra cu 32%, la 10,40 lire sterline, după apariţia informaţiilor privind oferta de preluare de la 21st Century Fox, care deţine deja 39,1% din Sky.

Sky a anunţat înfiinţarea unui comitet independent care va lua în considerare propunerile de preluare, în încercarea de a proteja interesele acţionarilor. Compania anunţase în octombrie o creştere a vânzărilor de 5% în primul trimestru, datorită avansului din Germania şi Austria, în timp ce în Marea Britanie veniturile au urcat cu 5% la 2,1 miliarde de lire sterline.

Sky furnizează servicii de televiziune prin satelit şi are 22 de milioane de clienţi în Marea Britanie, Germania, Austria, Irlanda şi Italia. Tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, scrie agerpres.