De ce s-a suparat Spania pe rusi? Din cauza situatiei din Catalonia. care nu ar fi luat o astfel de amploare, daca nu interveneau "instrumentele" Kremlinului, mai precis ediţiile hispanofone ale presei ruseşti - RT şi Sputnik si care, potrivit cotidianlui El Pais, au sustinut prin campania lor ''separatismul catalan''.

In acest context, sefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a explicat că are sustinerea ţărilor membre UE ''pentru a creşte bugetul pentru comunicare strategică, îndeosebi pentru unităţile 'task force' ''. Cele două unităţi, în limbile rusă şi arabă, elimină ştirile false şi răspund aserţiunilor false referitoare la UE pe reţelele sociale şi în media.

La randul ei, Theresa May, a criticat acţiunile "ostile" ale Rusiei, anuntand, pe acest fondal, noi masuri de securitate. "Ştim ce faceţi. Nu veţi reuşi", a lansat May la adresa liderilor ruşi. Vorbind la un dineu organizat de Lordul-primar al City din Londra, centrul istoric şi financiar din capitala britanică, sefa executivului britanic a denunţat, printre altele, "anexarea ilegală a Crimeii la Rusia", sprijinul acordat rebelilor în regiunea Donbas, încălcarea "în repetate rânduri" a "spaţiului aerian al mai multor ţări europene", campaniile de "spionaj cibernetic", "implicarea in alegeri", actele de "piraterie asupra Ministerului danez al Apărării şi Bundestagului" german.

"Rusia caută să facă din informaţie o armă, implicând media conduse de stat pentru a difuza informaţii false şi imagini prelucrate cu scopul de a însămânţa discordia în Vest şi a ne sabota instituţiile", a continuat Theresa May. "Marea Britanie va face ce trebuie pentru a se proteja şi va acţiona cu aliaţii săi pentru a face acelaşi lucru", a adăugat ea.

Printre măsurile necesare, prim-ministrul a citat "reforma NATO" cu scopul de "a descuraja mai eficient şi a contra activităţile ostile ale Rusiei", "intensificarea" susţinerii militare şi economice a Ucrainei din partea Marea Britanii sau "întărirea" politicii Marii Britanii în domeniul securităţii cibernetice. "Întreprindem acţiunile necesare pentru a contra activităţile ruse", dar "nu vrem să ne întoarcem la perioada Războiului Rece, nici să fim într-o confruntare perpetuă" cu Moscova, a explicat premierul, exprimându-şi speranţa ca Rusia să meargă pe un "drum diferit", scrie agerpres.