"Nu există vreun complot şi nici o obstrucţionare. Trebuie să mi se prezinte scuze", a adăugat el. Trump şi-a reiterat atacurile la adresa precedesorului său Barack Obama, căruia i-a reproşat că 'nu a făcut nimic' împotriva ingerinţei Rusiei.

Cotidianul Washington Post nota, al sfarsitul saptamanii trecuta, ca inca din august 2016 Obama a fost avertizat de CIA in legatura cu atacurile informatice asupra Partidului Democrat ordonate de preşedintele Vladimir Putin cu scopul de o submina pe democrata Hillary Clinton şi de a-l ajuta pe Donald Trump la scrutinul de la 8 noiembrie.

"Motivul pentru care preşedintele Obama nu a făcut NIMIC în legătură cu Rusia după ce a fost informat de CIA despre această ingerinţă este că se gândea că Clinton va câştiga şi nu a vrut 'să zguduie barca'", a mai scris preşedintele american în aceeaşi serie de postări pe Twitter.

În octombrie 2016, toate agenţiile americane de informaţii au făcut pentru prima dată public faptul că ar fi existat o ingerinţă a Moscovei. În ianuarie, ele au precizat că Vladimir Putin însuşi ar fi dat ordinul. La 29 decembrie, Obama a anunţat sancţiuni împotriva Rusiei, expulzând de asemenea 35 de diplomaţi consideraţi ca fiind agenţi de spionaj ruşi, scrie agerpres.