Andreas Mundt, şeful oficiului federal al cartelurilor din Germania, a dat asigurări că tranzacţia va fi verificată atent de Comisia Europeană, iar autorităţile de la Berlin vor analiza cu atenţie procesul. Compania aeriană germană Lufthansa a semnat joi un acord vizând preluarea unor părţi importante din rivala aflată în insolvenţă Air Berlin, a declarat directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr.

Acordul prevede că Lufthansa va prelua 81 de avioane şi 3.000 de angajaţi, din cele 144 de aparate şi 8.500 de salariaţi ai Air Berlin, a precizat Carsten Spohr.

În luna august, Air Berlin şi-a declarat insolvenţa, după ce principalul său acţionar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunţ a obligat Guvernul german să vină în sprijinul operatorului aerian cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare. Luna trecută, Air Berlin a informat că a ales duo-ul Lufthansa - easyJet drept ofertanţi preferaţi cu care va negocia vânzarea celor 140 de aparate ale sale şi că discuţiile se vor derula până la data de 12 octombrie, iar după încheierea unui acord compania germană va trebui să-şi închidă operaţiunile.

În august, directorul general al Ryanair declara că orice planuri ale firmei germane Lufthansa de preluare a unor părţi din rivala Air Berlin, aflată în insolvenţă, reprezintă "o conspiraţie" menită să oprească expansiunea companiei aeriene irlandeze. "Toate acestea sunt ca să împiedice creşterea Ryanair în Germania, dar nimic nu ne va opri", a afirmat şeful companiei aeriene irlandeze, Michael O'Leary.

Germania a respins acuzaţiile Ryanair. Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania a afirmat că acest credit punte în valoare de 150 de milioane de euro nu încalcă reglementările antitrust ale UE. "O fuziune ar majora cota de piaţă a Lufthansa în Germania de la 68% la 95% iar Lufthansa va controla piaţa sa internă, ceea ce încalcă reglementările UE şi pe cele din Germania", susţine O'Leary, scrie agerpres.