Celule ce pot ataca virusul HIV şi cancerul au fost „crescute” în laborator de oamenii de ştiinţă şi ar putea fi folosite la combaterea acestor boli, relatează BBC News, conform Antena 3.

În mod natural, aceste celule cresc într-un număr mic în corpul oamenilor. Cercetători speră însă că, prin injectarea unei cantităţi mai mari în pacienţi, sistemul imunitar al acestora va deveni mai puternic.

Potrivit experţilor, rezultatele acestui studiu condus de japonezi sunt promiţătoare, însă oamenii de ştiinţă trebuie să realizeze teste suplimentare pentru a se asigura că procedura este una sigură pentru pacienţi.

La baza acestui studiu stă o celulă sangvină numită Celula T Citotoxică care poate „recunoaşte” infecţiile sau cancerul pe suprafeţele celulelor.