Carlos Ghosn, în vârstă de 63 de ani, vrea să angajeze anul acesta o persoană pentru noul post, pentru a accelera combinarea producţiei, cercetării, dezvoltării şi a altor activităţi cheie ale Renault şi Nissan. "El deja pregăteşte următoarea fază de dezvoltare a alianţei. procesul este în desfăşurare", a explicat una din surse. Purtătorul de cuvânt al Renault-Nissan nu a comentat informaţia.

Ghosn este directorul general al producătorului auto francez Renault iar contractul său expiră în 2018. În ultimii ani el a avut diverse nemulţumiri la adresa celui mai mare acţionar al Renault - statul francez - privind viitorul companiei şi a participaţiei de 44% deţinute la Nissan.

Printre candidaţii la noua poziţie din cadrul alianţei se află Jose Munoz, director de performanţă al Nissan, omologul său de la Renault - Stefan Mueller - şi Yasuhiro Yamauchi, director de competitivitate la producătorul auto nipon. Directorul de competitivitate al Renault, Thierry Bollore, este considerat un competitor cu şanse mici de reuşită, susţin sursele.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Cu toate acestea, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault, în timp ce statul francez, care şi-a majorat participaţia deţinută la Renault de la 15% la 19,7%, a reuşit să-şi dubleze drepturile de vot la grupul auto Renault.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană, scrie agerpres.