"Cred că ar fi de înţeles pe termen mediu spre lung transformarea ESM într-un FMI european", a explicat Jeroen Dijsselbloem. Ceea ce ar insemna ca "troika", adica actualii creditori ai Greciei - Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI - vor trebui să fie disociate pe termen mai lung, a detaliat şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro.

De fapt, ideea nu este noua, o propunere in acest sens fiind formulata inclusiv de ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, care si-a justificat punctul de vedere, evocand necesitatea îmbunătăţirii gestionării crizelor din regiune

"BCE se simte tot mai inconfortabil în rolul său din troika şi în mod îndreptăţit se întâmplă asta, cred eu. Pe de altă parte, CE are alte probleme importante pe care să se concentreze", consideră Dijsselbloem. In opinia lui, ESM ar trebui "să acumuleze expertiza tehnică pe care doar FMI o deţine în acest moment".

Declaraţiile lui Dijsselbloem vin într-un moment în care Guvernul de la Atena este in pline negocieri cu reprezentanţii creditorilor internaţionali pentru a finaliza cea de-a doua revizuire a acordului de asistenţă convenit anul trecut. Creditorii reclamă noi măsuri de austeritate pentru 2019 şi 2020, în schimbul eliberării unor noi tranşe din programul de 86 de miliarde de euro, mentioneaza agerpres.