Potrivit unor surse neprecizate, Trump doreşte să restructureze CIA pentru a diminua personalul care lucrează la sediul central al acestui serviciu şi să suplimenteze în schimb numărul agenţilor trimişi în misiune în străinătate.

De asemenea, viitorul preşedinte al SUA consideră că Oficiul directorului comunităţii serviciilor de informaţii din SUA (DNI) dispune de resurse prea mari pentru nevoile sale reale şi în plus această structură este politizată.

'Punctul de vedere al echipei lui Trump este că serviciile de informaţii sunt total politizate', a indicat publicaţiei WSJ una dintre sursele consultate, care a mai apreciat că aceste servicii au nevoie şi de 'o cură de slăbire'.

Trump a criticat sever serviciile secrete americane pentru rapoartele invocate de actuala Administraţie a lui Barack Obama în susţinerea tezei că atacurile cibernetice care au pus-o în dificultate pe Hillary Clinton în timpul campaniei electorale au fost coordonate din Rusia.

Viitorul preşedinte se va întâlni vineri cu directorii CIA, FBI şi DNI pentru a discuta despre acele rapoarte, relateaza agerpres.