Dragoș Iordache este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București, membru al Baroului București din anul 2008, dată la care a început și colaborarea în cadrul societății ”Simion & Nere”.  În cei peste 9 ani de colaborare în cadrul societății s-a specializat în leasing financiar și operational, drept societar, litigii și recuperări de creanțe, drept penal.

“Suntem încântați să anunțăm noile modificări survenite în cadrul societății noastre. Promovarea domnului Dragoș Iordache în poziția de avocat partener este o recunoaștere a meritelor profesionale și a contribuției acestuia de-a lungul celor nouă ani în cadrul societății. Totodată, această decizie face parte dintr-un plan de dezvoltare și extindere a echipei noastre” a declarat Adrian Simion, avocat fondator și coordonator  al S.C.A. “Simion, Nere & Iordache”.

S.C.A. “Simion & Nere” a fost înființată în anul 2003, de către avocații fondatori Adrian Simion și Diana Nere. Începând cu anul 2017, prin modificarile structurii de management, S.C.A “Simion & Nere” devine S.C.A. “Simion, Nere & Iordache”.

Societatea oferă servicii în drept penal, drept financiar - bancar, drept concurențial, drept societar, leasing financiar și operațional, recuperarea creanțelor, soluționarea litigiilor, fuziuni și achiziții, dreptul muncii și drepturile omului.

Cu o experință de peste 14 ani, societatea ocupă un loc important pe piața serviciilor juridice, printre clienții societății numărându-se jucători importanți din piața societăților de leasing, financiar bancară, FMCG, a construcțiilor sau a seriviciilor medicale.