Prin straniul sau demers, senatorul a dorit sa atragă atenţia asupra 'calitatii indoielnice' a răspunsurilor scrise ale guvernului la întrebările opoziţiei din Senat. Întrebarea scrisă, deşi anormală, a fost admisă pentru a fi procesată şi în răspuns, transmis tot în scris, executivul spaniol condus de Partidul Popular (PP, conservator) minimalizează riscul unei apocalipse zombi.

Consilierii guvernamentali care se ocupa cu redactarea răspunsului au cautat in dicţionarul Academiei Regale (RAE) definiţiile pentru 'apocalipsă' şi 'zombi'. În primul caz s-a gasit, pe de o parte, 'sfârşitul lumii', cand orice plan este, in opinia guvernului, inutil, deoarece 'puţine lucruri sunt posibile cand se ajunge in acest punct" si, pe de alta parte, 'o situaţie catastrofală', iar pentru asa ceva există deja planuri de urgenţă.

In ceea ce priveste 'zombi', executivul de la Madrid nu are planuri specifice pentru a răspunde unei situaţii de alertă provocată de 'oameni înviaţi din morţi cu ajutorul vrăjilor cu scopul de a fi manipulaţi', pentru ca nu crede că aşa ceva este posibil, iar în răspunsul său insistă cu privire la 'slaba probabilitate să se producă o astfel de circumstanţă pornind de la astfel de premise'.

O mai mare credibilitate acordă executivul spaniol celei de-a doua accepţiuni pe care o dă RAE termenului de 'zombi', cea de 'ameţit, persoană cu capul în nori, care se comportă ca un automat, fac totul mecanic', însă, în acest caz, deşi aminteşte de planurile generale de urgenţă ale administraţiilor publice, îşi exprimă îndoiala că un grup de 'ameţiţi' ar putea ajunge vreodată să provoace o situaţie de apocalipsă, 'indiferent de cât de mulţi ar fi'.