Ansamblul Trastevere are un regim de înălţime de P+6 şi este format din 54 de apartamente cu parcare proprie. Include o sală de gimnastică, o zonă de socializare pentru adulţi, un spaţiu interior de joacă pentru copii şi o piscină pe acoperiş. Suprafaţa de construcţie este de aproximativ 6.000 de metri pătraţi.

Grupul imobiliar spaniol Mantor execută patru lucrări ca antreprenor general: o clădire în zona Cotroceni, o clădire pe strada Docenţilor, o clădire în zona Amzei şi o fabrică în Urlaţi, lângă Ploieşti.

Mantor este un grup de companii fondat în anul 2015. Prezent pe piaţa din România, grupul are patru divizii: Dezvoltare Imobiliară, Antreprenor General, Amenajări interioare şi Property şi Facility Management, scrie agerpres.