Cand a venit la putere, Donald Trump a dat de inteles ca intentioneaza o "încălzire diplomatică" a relatiilor dintre cele doua tari. Iata insa ca, dupa sase luni de mandat, Washingtonul şi Moscova au adoptat noi sancţiuni reciproce pe fondul acuzaţiilor privind un presupus amestec al Kremlinului în alegerile prezidenţiale americane.

Congresul SUA a votat un nou pachet de sancţiuni economice împotriva Moscovei, pe care preşedintele Trump este pe cale să le promulge. În replica, Moscova a decis o reducere substantiala a personalului reprezentantei SUA in Rusia, pana la 455 de persoane.

"Întrebarea pusă de evenimentele din ultima săptămână este următoarea: relaţiile sunt pe cale să se deterioreze sau putem menţine o anumită stabilitate în relaţiile noastre şi continua să găsim modalităţi de a gestiona diferenţele dintre noi, fără ca ele să degenereze într-un conflict deschis?", a întrebat retoric Rex Tillerson, fără să ofere un răspuns.

"Voi avea o întâlnire cu ministrul de externe Lavrov în acest weekend în cadrul reuniunii de la Manila" a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est ( ASEAN), a anunţat secretarul de stat. "Cred că vrea la fel de mult ca mine să încercăm să găsim o modalitate de încălzire a relaţiilor", a spus el.

Rex Tillerson a amintit că executivul american nu a fost favorabil votării noilor sancţiuni de către Congres. "Am spus clar că noi nu credem că aceasta ajută eforturile noastre, dar este decizia lor" şi "cred că preşedintele a acceptat-o", a adăugat şeful Departamentului de Stat, scrie agerpres.