În acest context, ICI Bucureşti precizează că sistemul de domenii '.ro' va fi aliniat la necesităţile serviciului de mentenanţă anuală, iar începând cu data de 1 martie 2018, deţinătorii (registranţii) de domenii '.ro' vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită de minim un an şi maximum 10 ani.

'Valoarea tarifului a fost stabilită la nivelul pieţei europene din domeniu, ajustată la veniturile şi la puterea de cumpărare a românilor. Tariful practicat de către registrarul ICI Bucureşti (vânzare directă pe site-ul www.rotld.ro) va fi de 12 euro/an + TVA. Data de expirare a domeniilor se va calcula ţinând cont de principiul conform căruia vechea taxă de înregistrare trebuie să acopere minim cinci ani de mentenanţă (...)', se arată în anunţul ICI-Bucureşti, preluat de agerpres.

Pe de altă parte, instituţia precizează faptul că această distribuţie a domeniilor mai vechi de 5 ani pe o perioadă de 6 luni a avut în vedere oferirea posibilităţii ca fiecare deţinător de domenii '.ro' să poată să reînnoiască domeniul în situaţia în care doreşte acest lucru.

Conform sursei citate, în prezent, România este singura ţară din Europa care nu a introdus un tarif de mentenanţă anuală pentru domenii de internet. Decizia de a introduce un tarif de achiziţionare, precum şi un tarif de mentenanţă anuală pentru domeniile '.ro', începând cu data de 1 iulie 2017, a aparţinut Institutului Naţional de Cercetare în Informatică (ICI), gestionarul departamentului RoTLD, serviciul de administrare de domenii .ro.

Conform datelor oficiale, anul trecut, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a colectat şi procesat circa 110,195 milioane de alerte de securitate cibernetică, în creştere cu 61,55% faţă de 2015, care au afectat un număr de 2.920.407 adrese IP unice.  Numărul total de IP-uri unice alocat organizaţiilor din România era, în 2016, de 7.540.736, în scădere faţă de anul 2015 (8.958.498) şi faţă de anul 2014 (aproximativ 10 milioane), respectiv de anul 2013 (aproximativ 13,5 milioane).