La expozitia permanenta din Fort Nelson a muzeului national Royal Armouries  pot fi admirate doua uriase tevi de otel, zdravan unite cu surubururi si indreptate in sus. Dimensiunile lor impresioneaza: sunt atat de mari, incat prin ele poate alunca fara probleme un adult. Cei doi cilindri sunt putinul care a ramas din ceea ce promitea a fi una dintre cele mai indraznete creatii ingineresti din istorie - super-tunul Marele Babilon. Arma urma sa fie folosita pentru plasarea satelitilor pe orbita circumterestra.

Creatorul tunului, inventatorul canadian Gerald Bull a fost unul dintre cei mai buni experti ai lumii in domeniul artileriei. El spera ca arma lui sa revolutioneze lansarile spatiale, prin renuntarea la traditionalele rachete purtatoare", spune NIcholas Holl, reprezentant al muzeului. Dar "Marele Babilon" nu a fost construit si nimeni, de atunci, nu s-a mai apropiat de ideea acestui proiect. Ce s-a intamplat?

Bull, ale carui cunostinte si talente ar fi putut servi marilor puteri ale lumii, a preferat sa-si dedice munca lui Saddam Hussein. O decizie care l-a costat viata. Dupa un deceniu se cauta inca raspuns la intrebarea: ideea lui Bull avea sanse sa prinda viata? Sau a murit odata cu el?

Gerald Bull, un om de stiinta inzestrat a inceput sa lucreze la super-tunul sau in anii 1960. Intr-o prima faza, inginerii au folosit consructiile create de ei pentru imitarea zboruilor la viteze supersonice. Proiectul lui Bull nu prevedea utilizarea unor tuneluri aerodinamice costisitoare: obuzul era tras de la o distanta mica din teava unui mare tun.

"Proiectul s-a dorit a fi unul ieftin. Tunul ar fi trebuit sa inlocuiasca prima treapta a unei rachete purtatoare", a explicat profesorul canadian Andrew Higgins. "Iar un astfel de dispozitiv, usor de reparat si intretinut, putea fi utilizat de multe ori", a adaugat el. In 1961, Bull a inceput sa lucreze la un program comun al guvernelor Canadei si SUA, care a primit denumirea High Altitude Research Project, HARP.

Dar inainte ca inginerii sa reuseasca plasarea pe orbita macar a unui obiect artificial, proiectul a fost stopat in 1967 pe fondul razboiului din Vietnam. Dar Bull nu dorea sa se opreasca. Instalatiile de lansare ale propiectului HARP putea trage un proiectul cu o viteza initiala de doi kilometri pe secunda, iar daca se folosea gazul, viteza crestea si mai mult, a continuat Higgins.

Bull era convins ca super-tunul sau avea darul de a deschide noi perspective. Dar pentru a merge mai departe, omul de stiinta avea nevoie de bani. Pentru a face rost de finantare a infiintat firma privata "Corporatia pentru studii spatiale din Qebec" si, curand, a inceput sa vanda arme Republicii sud-africane. In 1967, Bull a fost arestat, petrecand cateva luni intr-o inchisoare americana. 

Redobandindu-si libertatea, Bull a reinceput sa vanda arme in Africa de Sud, primind, de aceasta data, o amenda de 55.000 de dolari. Enervat de amestecul SUA si al Canadei in treburile lui, omul de stiinta se muta in Bruxelles, unde isi continua activitatea prin intermediul unei companii europene.

In 1981, Bull este contactat de oamenii lui Saddam Hussein, pe atunci ministrul apararii al Irakului, foarte interesat de capacitatile inventatorului canadian si convins ca acesta va gasi rezolvare la problemele Bagdadului legate de artilerie. "La acea data nu era nimic suspect sa lucrezi cu irakienii, care nu ajunsesera inca o mare amenintare la adresa Occidentului", a precizat Hall, citat de BBC Future. Guvernul irakian ii ofera lui Bull 25 de milioane de dolari pentru demararea proiectului Babilon care viza crearea unui tun cosmic. Conditia a fost ca Bull sa se ocupe inclusiv de modernizarea artileriei traditionale pentru armata irakiana.

Daca ar fi fost construit, tunul Marele Babilon ar fi avut o teava lunga de 156 de metri, la un diametru de un metru. Sistemul ar fi cantarit 1510 tone. Teoretic, cu noua tone de carburant special, tunul putea lansa un obuz de 600 kilograme, la o distanta de 1000 de kilometri. Astfel, Kuweitul si Iranul ar fi intrat in zona de atac a Irakului. In acelasi timp, cu ajutorul aceluiasi tun putea fi lansat un proiectil cu rolul de racheta-purtatoare, capabila sa transporte un satelit de 200 de kilograme. Componentele pentru Marele Babilon au fost fabricate in Marea Britanie, Germania, Franta, Spania, Elvetia si Italia.

In mai 1989, un prototip al super-tunului, Baby Babilon, avand o teava lunga de 45 de metri, a fost montat pe versantul unui deal si au inceput testele. Un an mai tarziu, in martie 1990, Gerald Bull era impuscat in fata usii locuintei sale din Bruxelles: trei gloante in spate si unul in cap. Nu au existat martori. S-a tras dintr-un pistol cu amortizor. Asasinul nu a fost identificat nici in ziua de astazi.

Cum scrie New York Times, cand politia a ajuns la locul crimei, cheia inca mai atarna in broasca, iar in geanta lui Bull se aflau 20.000 de dolari. S-a spus ca Bull ar fi fost ucis de spionajul israelian Mossad. Unii au implicat in aceasta poveste serviciile secrete ale SUA, Regatului Unit, Africii de sud si chiar ale Irakului.

La doua saptamani dupa moartea omului de stiinta, vamesii britanici confiscau, cu aprobarea MI6, un transport cu elemente componente pentru Marele Babilon. Nu peste mult timp, Irakul a atacat Kuweitul, punand, astfel, capat, "prieteniei" cu Occidentul.