Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), în valoare de 266,97 milioane lei, Fondul Proprietatea (FP) - 15,27 milioane lei, Transelectrica (TEL) - 9,36 milioane lei, Romgaz (SNG) - 8,62 milioane lei şi BRD-SG (BRD) - 5,18 milioane lei.

Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 10,57 milioane lei, cu obligaţiuni 0,90 milioane lei şi cu unităţi de fond 0,07 milioane lei. În piaţa deal s-au realizat schimburi în valoare de 259,72 milioane lei, scrie agerpres.

In intervalul de referinta, indicii bursieri au înregistrat evoluţii mixte, cuprinse între minus 0,83% pe indicele BET-FI, valoarea acestuia fiind de 28.638,83 puncte şi 0,31% pe indicele BET-NG, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 561,31.

În săptămâna analizată 17 de titluri au avut evoluţii pozitive, 20 au avut evoluţii stabile şi 38 au avut evoluţii negative. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile UAMT (UAM), de 5,24%, urmate de TMK-Artrom (ART) şi Electromagnetica (ELMA), cu 4,68%, respectiv 4,62%.

Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Transilvania Construcţii (COTR) de 10,61%, aceasta fiind urmata de cele înregistrate pe titlurile Prefab (PREH) şi SIF Hoteluri (CAOR) de 9,35%, respectiv, de 8,70%.