Anterior acestei decizii, Tudorel Toader declara că este încă membru al Guvernului, subliniind, totodata, că va respecta deciziile politice şi juridice care vor fi luate.

"Un Guvern, indiferent în ce etapă funcţionează, are două componente, se sprijină pe doi piloni: un pilon politic - sprijinul alianţei majoritare şi un pilon, o componentă juridică pe care o conferă Parlamentul. Eu fac parte, chiar dacă independent, încă fac parte dintr-un Guvern, un Guvern care am văzut că ieri a pierdut sprijinul politic, dar care are încă suportul juridic. Personal, cred că în momentul în care se retrage sprijinul politic pentru un Guvern în ansamblul lui se retrage implicit sprijinul politic şi pentru fiecare membru al Guvernului, chiar dacă e membru de partid, al unui partid sau altul, sau dacă e independent. Sigur, voi respecta deciziile care vor fi luate pe cele două componente - politică şi juridică", a spunea Toader, la Ministerul Justiţiei.

Întrebat dacă face parte din "tabăra" lui Sorin Grindeanu sau a lui Liviu Dragnea, Tudorel Toader a răspuns: "Eu sunt ministrul Justiţiei, azi, încă şi îmi îndeplinesc aceste obligaţii. Nu fac parte din nicio tabără, nu uitaţi că sunt ministru independent".

"Eu am optat aşa pentru o atitudine de rezervă, dar toată lumea vorbeşte de legile Justiţiei şi oarecum evocă o întârziere. (...) Consultaţi graficul şi programul de guvernare, vedeţi că legile Justiţiei sunt planificate pentru final de lună iunie. Eu am anunţat de săptămâna trecută că le am pregătite, urma zilele astea să le prezint în Guvern, dar se pare că agenda are alte priorităţi", a spus Toader, citat de agerpres.

Întrebat dacă îşi reproşează ceva ca ministru al Justiţiei, Toader a răspuns: "Raportaţi-vă la programul de guvernare, la obiectivele din program şi la ceea ce ştiţi că am făcut şi la ce nu am făcut".