Valoarea totala a activelor detinute de cele 965 de companii intrate sub controlul statului, cu sediul în 43 de provincii din întreaga Turcie, se ridica la circa 41 miliarde de lire (11,3 miliarde dolari) şi numara 46.357 de angajaţi, a adaugat Canikli într-un comunicat. Printre altele, au fost preluate o bancă, companii industriale şi firme din domeniul media ca parte a represiunii asupra companiilor acuzate de legături cu Gulen. Acesta a negat implicarea în puci.
    
În afară de măsurile represive asupra companiilor, autorităţile au arestat peste 50.000 de persoane în aşteptarea proceselor şi au suspendat sau concediat alte 150.000, inclusiv soldaţi, ofiţeri de poliţie, cadre didactice şi funcţionari publici, în legătură cu presupuse legături cu grupuri teroriste.
    
Campania de represiune i-a alarmat pe aliaţii occidentali ai Turciei şi grupurile pentru apărarea drepturilor omului, care afirmă că preşedintele Tayyip Erdogan se foloseşte de puci ca pretext pentru a reduce la tăcere orice voce disidentă, acuzaţie pe care el o respinge.
    
Zece persoane, inclusiv directorul Amnesty International în Turcia şi alţi activişti pentru drepturile omului, au fost arestate în această săptămâna sub suspiciunea de apartenenţă la organizaţii teroriste, a declarat Amnesty joi, denunţând un "abuz grotesc de putere", scrie agerpres.