Magdalena Sepulveda, expert ONU pe probleme privind sărăcia, şi Raquel Rolnik, pe probleme privind locuinţele, au estimat că acest amendament vizează evitarea unei decizii din noiembrie 2012 a Curţii Constituţionale a Ungariei care anulează o lege ce interzice dormitul în spaţii publice, încălcarea sa fiind pasibilă de amendă.

''Prin acest amendament, Parlamentul Ungariei instituţionalizează incriminarea itineranţei şi înscrie în Constituţie discriminarea şi stigmatizarea persoanelor fără adăpost'', a declarat Sepulveda într-un comunicat.Potrivit declaraţiilor lui Raquel Rolnik, înscrierea în Constituţia Ungariei a dispoziţiilor împotriva persoanelor fără adăpost sfidează acordurile internaţionale privind drepturile omului.

Dna Rolnik a subliniat, de asemenea, că Ungaria duce o lipsă cruntă de centre de primire pentru persoane fără adăpost. Ungaria nu are o strategie naţională pentru locuinţe, nici un plan pe termen lung pentru persoanele fără domiciliu fix. În prezent, aproape 30.000 de persoane fără adăpost sunt în ţară'', a spus Raquel Rolnik, adăugând: ''Chiar dacă aprob unele amendamente suplimentare la Constituţie, precum dreptul la o locuinţă decentă şi angajamentul de a furniza un acoperiş deasupra capului oricărei persoane fără adăpost, dreptul la un adăpost convenabil este departe de a fi o realitate în Ungaria''.

AFP precizează că premierul ungar Viktor Orban a respins criticile naţionale şi internaţionale la adresa politicii sale. Dar deciziile sale politice au alimentat preocupările referitoare la autoritarismul din Ungaria, ţară care a aderat în 2004 la Uniunea Europeană.