Contraamiralul Phil Sawyer, comandantul adjunct al Flotei SUA din Pacific, va prelua imediat comanda Flotei a 7-a americane, a adăugat el.

Coliziunea de luni între distrugătorul USS John S. McCain al Marinei militare americane şi un petrolier în largul Singapore, în urma căruia zece marinari americani sunt daţi dispăruţi şi alţi cinci au fost răniţi, este cel de-al patrulea incident major în care au fost implicate nave ale Flotei SUA din Pacific în acest an, scrie agerpres.

Decizia de a-l demite pe viceamiralul Joseph Aucoin a avut loc din cauza 'pierderii încrederii în capacitatea sa de comandă', a precizat purtătorul de cuvânt.

Marina SUA a ordonat marţi o 'pauză operaţională' pentru întreaga flotă americană cu scopul evitării de noi accidente în urma coliziunii de luni între distrugătorul USS John S. McCain şi un petrolier în largul Singapore. În iunie, un alt distrugător al marinei militare americane, USS Fitzgerald, din aceeaşi clasă ca şi John S. McCain, s-a ciocnit cu un vas comercial. Incidentul s-a soldat cu moartea a şapte marinari, iar după o anchetă, comandantul, secundul şi şeful de echipaj al distrugătorului au fost eliberaţi din funcţii săptămâna trecută.