Primii trei operatori de telefonie mobilă din India - Bharti Airtel, Vodafone şi Idea - s-au confruntat cu o scădere a vânzărilor, odată cu apariţia pe piaţă a unui nou actor, Reliance Jio, deţinut de miliardarul Mukesh Ambani, care a dat naştere la un război al preţurilor, după ce a oferit clienţilor servicii gratuite de convorbiri şi transfer de date. În India există aproximativ un miliard de utilizatori de telefonie mobilă.

În urma anunţării tranzacţiei, acţiunile Idea, deţinută de conglomeratul Birla, au urcat cu aproape 14% la Bursa de la Mumbai. 

Vodafone va deţine 45,1% din entitatea combinată, după ce a vândut o participaţie de 4,9% în noua companie a holdingului Birla, deţinut de miliardarul Kumar Mangalam. India este una dintre cele mai importante pieţe pentru Vodafone. Tranzacţia ar urma să se finalizeze în 2018.

Grupul britanic Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă din lume, este prezent şi pe piaţa din România. De asemenea, din grupul Liberty Global face parte şi firma olandeză UPC Holding, care deţine şi UPC România, scrie agerpres.