Finanţarea de pe piaţa interbancară, fie ea locală sau europeană, rămâne destul de scumpă, fiind afectată de costul în creştere al riscului. Companiile pot evita transmiterea acestor influenţe în preţul creditelor prin accesarea  împrumuturilor de la entităţi bancare cu rating AAA. Una dintre acestea este Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), care, prin acordurile încheiate şi cu instituţii de credit din România, acordă cei mai ieftini bani pentru investiţii, capital de lucru şi co/prefinanţări asociate fondurilor europene.

Din sursele atrase de la BEI, băncile româneşti finanţează companii din diferite sectoare precum agricultură, producţie, turism sau transporturi. De altfel, instituţia europeană sprijină în special absorbţia fondurilor acordate de către Uniunea Europeană, peste 75% din finanţări având o astfel de destinaţie. De asemenea, BEI asigură asistenţa tehnică de înaltă calitate pentru proiectele care se finanţează din fondurile structurale şi de coeziune, şi, mai nou, pentru proiectele finanţate în regim de parteneriat public privat. Totodată, astfel de împrumuturi pot fi folosite de societăţi şi pentru refinanţarea unor cheltuieli realizate din surse proprii sau din credite bancare.

În ultimii patru ani, nouă bănci şi trei companii de leasing au acordat IMM-urilor şi autorităţilor publice locale peste 10.000 de credite din surse BEI, în condiţiile în care valoarea acordurilor încheiate a depăşit 700 milioane de euro.

Patru tipuri de facilităţi

Dobândă redusă. Costul unui împrumut din surse BEI se raportează la Euribor la 6 luni, la care băncile intermediare adaugă o marjă de produs ce depinde de caracteristicile companiei care le accesează, precum bonitate, aport financiar propriu - minim 10-15%, existenţa altor proiecte derulate în paralel de societatea finanţată. Comisioanele aplicate sunt similare celor percepute de instituţia de credit, conform Tarifului standard al băncii. 

Garanţie gratuită. Costurile de finanţare pot scădea şi mai mult dacă banca aleasă derulează credite din surse BEI cu garanţie Jeremie, care are un comision de garantare zero. O astfel de facilitate se poate obţine în cazul derulării unui proiect din fonduri europene pentru investiţii în capacităţi de producţie inovative şi eco-eficiente în cadrul POS Creşterea Competitivăţii Economice. Garanţia acoperă 80% din valoarea creditului din surse BEI. Până acum, doar două bănci acordă astfel de finanţări, BCR şi Raiffeisen Bank.

Tipuri de împrumuturi pentru care se poate primi  garanţia Jeremie:
• credite pentru investiţii şi pentru acoperirea necesarului de capital de lucru destinat investiţiilor, pe bază de plan de afaceri, pe o perioadă de minimum 2 ani şi maximum 10 ani;
• pentru capital de lucru destinat susţinerii, consolidării sau dezvoltării activităţilor de afaceri (materii prime, stocuri şi cheltuieli pentru producţie, forţă de muncă, obiecte de inventar şi cheltuieli generale), pe o perioadă de minimum 2 ani şi maximum 5 ani;
• linii de credit revolving destinate susţinerii, consolidării sau dezvoltării activităţilor de afaceri, pentru acoperirea necesarului de capital de lucru pe o perioadă de minimum 2 ani şi maximum 3 ani.

Stimulente financiare. Similar creditelor din surse BERD, şi finanţările Băncii Europene pentru Investiţii pot fi utilizate drept pre/cofinanţări pentru proiectele derulate din fonduri UE. În cazul celor destinată sporirii eficienţei energetice, precum Facilitatea de finanţare a IMM-urilor “Fereastra de eficienţă energetică” – Iniţiativa Verde, atunci compania primeşte la finalul implementării bani înapoi, prin intermediul unui grant, ce reprezintă 12% din valoarea creditului BEI. Valoarea maximă în baza căruia se calculează stimulentul pentru investiţii este de 1 milion euro, cu condiţia ca suma totală a granturilor să nu depăşească 1.800.000 euro, pentru toate proiectele de eficienţă energetică finanţate.

Perioada de graţie. O astfel de amânare a plăţilor se acordă numai pentru ratele de credit. În cazul clienţilor micro, perioada de graţie este de cel mult 12 luni de la data primei trageri, iar pentru IMM-uri şi întreprinderi mari, amânarea este de cel mult 4 ani. În ambele cazuri, perioada de graţie se acordă doar  în cazul creditelor cu rambursare în rate multiple.
Pentru clienţii municipalităţi şi alte entităţi publice, amânarea nu poate depăşi 2 ani în cazul creditelor acordate pe o perioadă de cel mult 8 ani şi 3 ani pentru împrumuturile cu o maturitate de cel mult 12 ani.

Studii de caz

- Finanţări pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic

Investiţia pentru un parc fotovoltaic poate fi finanţată prin credite BEI în cadrul Facilităţii de Finanţare a IMM-urilor “Fereastra de eficienţă energetică” – Iniţiativa Verde. În România, instituţia financiară care acordă astfel de împrumuturi este BCR.
Companiile trebuie să începlinească simultan următoarele condiţii:
1. Entitatea care aplică pentru un credit BEI trebuie să se încadreze în categoria IMM sau să fie o societate de tip ESCO (companii de prestări energetice) care implementează proiectul în numele unui alt IMM, beneficiarul final.
2. Valoarea maximă a proiectului trebuie să fie mai mică de 25 milioane de euro, iar valoarea finanţării eligibile din credite BEI nu poate fi mai mare de 12,5 milioane euro;
3. Electricitatea produsă poate fi utilizată în consum propriu sau livrată în reţea.
4. Valoarea grantului se calculează pentru maxim 1 milion euro şi nu poate depăşi 120.000 de euro. Practic, grantul se calculează doar pentru capacitatea instalată care produce pentru consumul propriu.
5. Pentru capacităţi instalate mai mari de 0,5 MWe este necesară întocmirea unui studiu privind potenţialul/nivelul radiaţiei solare la amplasament.
6. În funcţie de capacitatea electrică instalată dorită, este posibil să se solicite obţinerea avizului de mediu şi întocmirea unui studiu pentru evaluarea impactului asupra mediului.
La stabilirea amplasamentului pentru parcul fotovoltatic trebuie luate în considerare prevederile legislaţiei naţionale privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Pentru ca proiectul propus să poată fi considerat eligibil, trebuie să se poată demonstra că prin implementarea acestuia se obţine o reducere anuală a emisiilor de dioxid de carbon cu minim 20% sau o rata de reducere anuală a consumului de energie de minim 20%. Perioada de implementare a proiectului nu poate depăşi data de 30 iunie 2015.

- Finanţări pentru eficienţă energetică în agricultură

Initiaţiva Verde finanţează şi proiectele în agricultură ale  IMM-urilor  cu bonitate financiară. Creditele din surse BEI pot fi acordate pentru:
- generarea de căldura şi electricitate utilizând biomasa, combinată cu o măsură de creştere a eficienţei energetice (proiect dezvoltat cu finanţare UE). De exemplu, căldura produsă trebuie să fie utilizată pentru încălzirea unor spaţii de depozitare, iar electricitatea obţinută să fie utilizată în scopul activităţii desfăşurate;
- reabilitarea spaţiilor de depozitare (silozuri, grajduri), o iniţiativă care să conducă la reducerea consumului de energie;
- investiţii in liniile tehnologice de procesare a produselor agricole (de exemplu înlocuirea unor echipamente), care pot conduce la reducerea consumului de electricitate, cu atingerea ţintelor de eficienţă menţionate în fişa de proiect.
Investiţia poate fi de aproximativ 40.000 euro, iar economia de energie trebuie să fie de maximum 25%. Grantul care poate fi acordat reprezinta 12% din valoarea creditului, ce poate ajunge până la 100% din valoarea eligibilă a proiectului.

- Finanţări pentru reabilitarea termică a blocurilor

Se pot acorda credite din surse BEI şi pentru acest tip de lucrări, cu condiţia ca aplicantul pentru credit să fie o companie tip ESCO. Asociaţia de proprietari poate fi asimilată unui IMM, dacă este înregistrată cu activitate economică, precum închirierea de spaţii cu scop comercial, servicii de reclama sau de telecomunicaţii. |n conformitate cu condiţiile de finanţare ale soluţiei BEI, grantul trebuie transferat beneficiarului final, adică asociaţiei de proprietari.
Documentele pe baza cărora se analizează o astfel de solicitare de credit sunt doar cele specifice băncii pentru investiţii standard la care se adaugă documentaţia privind studiul de fezabilitate al lucrărilor de reabilitare.

Ce urmează

În urmă cu doar câteva zile, preşedintele BEI, Werner Hoyer, a anunţat că noua strategie a instituţiei va fi axată pe creşterea anuală a activităţii de creditare cu 40% în perioada 2013-2015, ceea ce înseamnă un volum suplimentar de 60 de miliarde de euro. Anunţul reprezintă un semnal încurajator pentru băncile româneşti care deja începuseră, după declanşarea crizei, să intermedieze din ce în ce mai multe împrumuturi. De altfel, vicepreşedintele instituţiei, Mihai Tănăsescu, afirmase într-un interviu acordat recent revistei Income Magazine, că BEI este gata să-şi mărească expunerea în România, în special prin realizarea unor noi proiecte de tip “Parteneriat Public Privat” sau în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovaţiei.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei europene, CEC Bank negociează în prezent un împrumut în valoare de 45 de milioane de euro, destinat reducerii impactului crizei, prin îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare.

 

Entităţile care acordă credite din surse BEI

BCR – 250 milioane de euro,
Raiffeisen Bank – 30 milioane de euro
Bancpost – 80 milioane de euro
UniCredit Ţiriac Bank – 80 milioane de euro
Piraeus Bank – 50 milioane de euro
Alpha Bank – 50 milioane de euro
ProCredit Bank – 30 milioane de euro
Banca Carpatica – 10 milioane de euro
Intesa SanPaolo bank – 5 milioane de euro
Sogelease – 30 milioane de euro
Intesa SanPaolo Leasing – 15 milioane de euro
Raiffeisen Leasing – 15 milioane de euro


Companii excluse de la finanţare

Nu sunt eligibile pentru credite din surse BEI, companiile şi IMM-urile care desfăşoară activităţi în următoarele domenii de activitate: jocuri de noroc, investiţii imobiliare, bănci, asigurări, intermedieri financiare, producerea şi comercializarea de arme, tutun şi băuturi alcoolice.