Tehnologie

Bitdefender: Noi înşelătorii informatice prin WhatsApp promit bani în schimbul unui Like pe YouTube

Foto: iStock

Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o nouă campanie de înşelătorie prin care utilizatorilor li se promit bani în schimbul unui like la videoclipuri de pe YouTube.

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, utilizatorii primesc pe WhatsApp mesaje care conţin oferte de lucru atractive prin intermediul cărora criminalii cibernetici încearcă să îi păcălească pentru a le fura datele personale şi financiare.

Potrivit cercetătorilor companiei, înşelătoria începe printr-un mesaj trimis potenţialelor victime de pe un număr necunoscut (de obicei, prefixul aparţine unei ţări din Africa) prin care le sunt promise câştiguri financiare pentru aprecierea unor clipuri de pe YouTube. Odată primit un astfel de mesaj, atacatorii solicită o serie de informaţii personale şi financiare, precum număr de WhatsApp, vârsta şi ocupaţia, numele complet, contul bancar. Ulterior, victima primeşte un set de instrucţiuni prin care i se cere să dea un like şi să se aboneze la anumite clipuri şi să trimită apoi capturi de ecran ca dovadă.

„După trimiterea dovezii, victima este invitată să descarce Telegram pentru a discuta detaliile plăţii cu un reprezentant al companiei căruia trebuie să îi menţioneze un anumit cod de retragere. Odată ce acest proces este finalizat, victima primeşte 30 de lei. Deşi plata pentru primele like-uri pentru videoclipurile de pe YouTube constă în doar câţiva lei, escrocii încearcă să ademenească victimele cu profituri mai mari dacă aleg să investească. Astfel, odată ce victima s-a alăturat canalului de Telegram, este invitată într-un grup VIP care îi poate aduce profituri şi mai mari. Însă pentru a debloca aceste beneficii, victimele trebuie să plătească o taxă şi să realizeze câteva sarcini cu ajutorul unui specialist. Plăţile pentru aceste activităţi variază între 100 şi 5.000 de lei. De exemplu, pentru 100 de lei investiţi primiţi 130 de lei, pentru 2.500 de lei, primiţi 3.250 de lei. Scopul final al atacatorilor este furtul de bani şi date, iar dacă victima efectuează o astfel de plată, aceştia întrerup comunicarea şi îi blochează numărul”, explică specialiştii în securitate cibernetică.

Aceştia subliniază că pe Canalul de Telegram apare un număr semnificativ de dovezi pentru plăţile deja efectuate pentru a câştiga încrederea şi altor victime.

„Nu este pentru prima dată când atacatorii încearcă să exploateze utilizatorii care caută să-şi suplimenteze veniturile cu acest tip de înşelătorie. Ce este diferit în această campanie este că victimele primesc o sumă de bani, o tactică deosebit de eficientă pentru a le câştiga încrederea. Acest mecanism joacă un rol important în a convinge utilizatorii să investească pentru a deveni membri VIP, lucru care îi va ajuta să câştige bani mult mai uşor prin realizarea unor activităţi simple precum aprecierea clipurilor de pe YouTube”, a declarat Nicolae Postolachi, manager în cadrul Cyber Threat Intelligence Lab de la Bitdefender.

Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securităţii IT, care oferă soluţii superioare de prevenţie, detecţie şi răspuns la incidente de securitate cibernetică. Milioane de sisteme folosite de oameni, companii şi instituţii guvernamentale sunt protejate de soluţiile companiei, ceea ce face Bitdefender unul dintre cei mai de încredere experţi în combaterea ameninţărilor informatice, în protejarea intimităţii şi datelor, a identităţii digitale şi în consolidarea rezilienţei la atacuri. Ca urmare a investiţiilor susţinute în cercetare şi dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă sute de noi ameninţări informatice în fiecare minut şi validează zilnic 30 de miliarde de interogări privind ameninţările.

Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală şi inteligenţă artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licenţiate către peste 180 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienţi în peste 170 de ţări şi birouri pe toate continentele.

Cele mai recente știri

To Top